Solicită ofertă

Top 5 cele mai sprintene pickup-uri achiziționabile în țară

O autoutilitară pick up este un cal de povară, conceput mai ales să tracteze, să transporte încărcături și sarcini dar viața modernă solicită și alte calități, cum ar fi de exemplu să poată să țină pasul cu viteza din trafic. Din fericire pickup-urile stau foarte bine și la acest capitol cu modele agile care prind rapid suta la oră.

Top-accelerați-autoutilitare-pick-up

Bineînțeles datorită greutății proprii mai mari și a aerodinamicității mai reduse (mai ales dacă bena nu este accesorizată cu un hardtop), doar câteva modele vor putea circula cap la cap cu o mașină din clasa medie a autoturismelor, însă sunt câteva modele care au o accelerație de invidiat.

5. Nissan Navara

Nissan Navara locul 5 top viteză

Ultimul facelift primit de Nissan Navara s-a axat mai mult pe înbunătățirea comfortului din cabină fără să adauge extra putere modelului. Aceasta însemnând că au rămas cei 190 CP al motorului turbodiesel de 2.3 litrii cu un cuplu motor de 450 Nm. Chiar și cu acest motor vitezometrul ajunge la 100 în 11.2 secunde. Dacă stai în continuare cu piciorul pe accelerație ajungi și la viteza maximă de 185 km/h în cazul modelului cu transmisie manuală și 179 km/h la cea cu transmisie automată.

4. SsangYong Musso

SsangYong locul 4 top viteză

Propulsat de un motor turbodiesel de 2.2 litrii, ”rinocerul corean” este posesorul a 181 CP și un cuplu motor de 420 Nm. Dacă viteză maximă a variantei pe patru picioare adică a rinocerului indian este de 55 km/h cea pe patru roți dacă cineva îl fugărește ca lumea ajunge și la viteza de 195 km/h trecând de 100 km/h după 11.3 secunde. Varianta pickup-ului cu transmisie automată este dedicată pentru șoferii mai calmi care se mulțumesc și cu viteza maximă mai mică și anume 185 km/h.

3. Ford Ranger

Pick up Ford Ranger locul 3 top viteză

Sunt adepți ai acestui pickup care regretă schimbarea motorului de 3.2 litrii în Ranger (prezent în continuare la modelul Wildtrak), dar gama de motoare diesel de 2 litrii EcoBlue oferă mai multă putere, este mai economicos și mai performant. Modelele Limited și Wildtrak cu cutie de viteză automată în 10 trepte și un cuplu motor mamut de 500 Nm în 9 secunde ajung la 100 km/h (cu o secundă mai rapid decât Ranger Raptor), iar viteza maximă pe care o prind este de 180 km/h.

2. Mercedes-Benz X-Class

Pick up Mercedes X-Class locul 2 top viteză

În timp ce Mercedes-Benz X-Class X220d este unul dintre cele mai lente modele de pick up, fratele său mai mare X350d, cu motorul turbo-diesel de 3 litrii cu pistoane V6, era cât pe-aci să fie fruntașul clasamentului. Cei 258 CP sunt de ajuns să-l propulseze în 7.9 secunde la 100 km/h și la o viteză maximă de 205 km/h. Păcat că fabricantul a decis în luna mai a acestui an să pună punct producției tuturor modelelor de pick up.

1. Volkswagen Amarok

Pick up VW-Amarok castigator top viteză

Este modelul care i-a luat fața autoutilitarei pick-up Mercedes X-Class. Toate modelele Amarok sunt echipate cu motoare turbo-diesel de 3 litrii, dar sunt două opțiuni în ceea ce privește puterea acestora. Varianta cu 204 CP ar fi intrat pe locul trei în acest top, dar versiunea 258 CP este și mai și, fiind cea mai rapidă autoutilitară pick up achiziționabilă în țară.  Cuplu motor enorm de 580 Nm catapultează acest pickup la 100 km/h în doar 7.4 secunde și viteză maximă de 208 km/h. Faptul că poate transporta în benă 1110 kg și să tracteze 3.1 tone îl fac pe Amarok un pick up multifuncțional impresionant.

 

Comentarii

Adaugă comentariu nou

Importator direct
Importator direct
Livrare la termen
Livrare la termen
Deschidere colet la livrare
Deschidere colet la livrare
Suport online
Suport online
Suport tehnic
Suport tehnic
Promoții lunare / săptămânale
Promoții lunare / săptămânale
Ramburs preț 30 zile
Ramburs preț 30 zile
Produse omologate RAR, TÜV, CE
Produse omologate RAR, TÜV, CE
Piese de schimb
Piese de schimb

Despre noi

Pick Up SRL a luat nastere cu doar 2 angajati in anul 2004 din pasiune pentru utilitarele pick-up, vehiculele 4x4 si off-road. De la bun inceput ne-am facut remarcati in cadrul reprezentantelor auto care aveau in gama asemenea utilitare si cu care am inceput o colaborare care inca dureaza si in ziua de azi.
×